Tuşind în noapte

Tuşind în noapte îmi aprind ţigara
Ullciorul stă alături. Rezem toarta
De cotul meu unde mă doare soarta
Gîtlejul juri că parcă-i Niagara.

Privesc spre cer citind în stele harta
Să văd cînd trenul va opri în gara
Fierbinte pentr-o clipă ca Sahara
Apoi geroasă în fiinţa-mi, moarta.

Sunt tînăr -zic- şi beau fără-ncetare
C-un gest grotesc mai ard încă o pipă
Făptura mi-a plecat în cercetare

O altă sticlă-nhaţ din beci în pripă
Căci mă tot roade-o sfîntă însetare
Deşi-s cam împuşcat într-o aripă.

despre bătrîneţe

Bătrîne, Rostul nu-l lăsa tristeţii...
E-adevărat, sfîrşitul ţi-e aproape,
Luntraşul te va trece peste ape;
Dar încă Eşti, fii una cu isteţii

Ce nu grăbesc mormîntul să şi-l sape.
Şi Morţii înc-un ceas lumesc cereţi-ii,
V-a asculta, căci veşnici sunt pereţii
În care fiu sau fiică-o să vă-ngroape.

Dar pînă în Final e multă vreme
De Timpul socoti-vei după clipe
Şi vei dicta secundelor bareme.

Iar diavolii ce-n tine or să ţipe
Aruncă-i în Simţirile supreme
Pîn'  Raiul va porni să se-nfiripe.

dumnezeu e un drog

dumnezeu e un drog
unii şi-l administrează pe furiş
alţii
fără ruşine în văzul tuturor
obişnuiam să mi-l injectez
în gînduri şi conştiinţă
dar gîndurile sunt o otravă
iar conştiinţa mea a trecut de pubertate
şi de perioada post-adolescentină,
s-a înfipt într-o maturitate bahică
astfel că
dacă aş mai crede în Dumnezeu
ar trebui să-mi ţintuiesc
carnea pe cruce

redevenire

am dezgropat securea războiului
inamicul este acest Eu
cu picioare de vicii
cu brîu de lene
cu piept fumegînd,
gîtlej însetat
şi creier avînd
în liniştea serii
tumulturi de gînd

Poetul - filozof

Din minte în hîrtii gîndiri goleşte
La gura sobei magic filozoful
Doar în ceasornic Timpu-şi toarce of-ul
Făptura cuprinzîndu-i-o în cleşte.

E dimineaţă şi-ncălţînd pantoful
Îi pare că mai greu se închirceşte,
N-ar mai putea azi dănţui greceşte.
Plecînd la piaţă, tîrguie cartoful

Căci dreptu-şi cere-n viaţă şi stomacul.
Dar revenind la floarea de agat
Reîntregeşte muzelor hamacul

Iar pixu,-n mîna dreaptă, e argat.
Şi Cosînzene cu obraz ca macul
Se plimbă prin etericu-i regat.

Vremuri

Pustiu stam în toracele minunii
Şi timpul pe la porţi bătea să spargă
Această moarte ce e-n lumea largă
Sub semnul neastîmpărat al lunii.

Şi inorogii prin zăpezi aleargă
Ducînd în spate-n nemuriri pe unii.
Dumnezeiasca faclă a genunii
E însă azi un muribund pe targă.

Cunosc tăcerile femeii mele,
O curvă ce a împietrit pe soclu
Din vremuri cînd erau aceleaşi stele

Dar cu avere te făceai ca cioclu.
Acum murirea e mai în atele,
Vecia nu o vezi nici prin binoclu.

Epitaf

Păreai că dormi, pe-atîta de frumoasă
Nici nu visam că Moartea te-nviase
În nemurire. Carnea-mi de pe oase
Coboară în pămînt fără de Coasă

Şi-mi dezveleşte sufletul. Miroase
Pur a zambile şi-a tămîie-n casă.
Şi spiritu-mi cuprinde mîna-ţi. Groasă
E veşnicia. Te iubesc în joase

Cavouri şi în Cer, iubito. Strigă
Spre mine Viaţa tocmai în avînt.
Mă-ntorc, iubire! Nu-s stăpîn şi rigă

Pe calea ta, pe drumul tău cel sfînt.
Şi lacrimi sure-obrajii îmi irigă
Şi eşti a mea atîta: în cuvînt.